Cerere;
Copie act identitate (CI, BI, CP);
Copie certificat naștere copii;
Copie acte de stare civilă;
Documente privind veniturile realizate;
Declarație Notarială în situația în care nu se realizează venituri
Important
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele prevăzute în OUG 63/2022 beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.
Mamele aflate în situații de risc, beneficiază de un sprijin financiar, constând în tichete sociale în valoare de 2.000 lei/nou născut pentru achiziționarea de scutece, îmbrăcăminte nou născut și articole sanitare și medicale pentru mamă și copilul nou născut.
Categoriile de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în caz de precaritate materială de bază constând în lipsa produselor pentru îngrijirea nou-născutului, acordate în cadrul POAD, și care au calitatea de destinatari finali sunt:
a) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
b) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
c) mamele cu dizabilități care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului;
d) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale sau pe baza unui referat de anchetă socială întocmit de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale la solicitarea persoanei sau sesizarea unui terț;
e) mame care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
f) mamele minore care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului;
g) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
TICHETUL SOCIAL PENTRU GRĂDINIȚĂ – este un stimulentul educațional, care se acordă în baza Hotărârii 391/2021:
Dreptul la stimulent se acordă începând cu luna în care beneficiarul îndeplinește criteriile de eligibilitate, pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere, însoțite de actele doveditoare privind componența familiei, veniturile acesteia și înscrierea/frecventarea activităților organizate de grădiniță.
Stimulentul se acordă lunar, pe perioada participării copilului la activitățile organizate în cadrul unităților din învățământul preșcolar, în perioada septembrie-iunie.
Titularul tichetului social pentru grădiniță are obligația să anunțe orice modificare în componența familiei sau în veniturile acesteia în termen de maximum 15 zile de la producerea acesteia.
Cerere și declarație pe propria răspundere, întocmită de reprezentantul legal al copilului;
Copie acte de identitate părinți;
Copie după certificatele de naștere ale copiilor aflați în întreținere;
Copie după certificatul de căsătorie, după caz;
Documente privind delegarea autorității părintești, după caz;
Acte doveditoare privind veniturile nete ale familiei, aferente lunii anterioare depunerii cererii (adeverință de venit, cupon pensie etc);
Dovada înscrierii copilului la grădiniță;
Alte acte doveditoare, după caz.