Ajutor pentru încălzirea locuinței/supliment pentru energie

Informații generale

Primăria Municipiului Sebeș, prin Direcția Generală de Asistență Socială acordă ajutor pentru încălzirea locuinței și supliment pentru energie, în conformitate cu prevederile Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Depunerea dosarelor

Cererile se depun individual la sediul DAS Sebeș, str. Aleea Lac, nr.12, după următorul program:

Luni-joi: 09:00-15:30

Cererile semnate, însoțite de actele doveditoare pot fi trimise și electronic, pe adresa de e-mail office@dgasmc-sebes.ro

Nivel venituri:

– 1386 lei/ persoană, în cazul familiilor;

–  2053 lei în cazul persoanei singure.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței – măsură care are drept scop sprijinul financiar, destinată consumatorilor vulnerabili, care are ca scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu încălzirea locuinței. Ajutorul se acordă pentru consumatorii vulnerabili energie electrică, gaze naturale, combustibili solizi și/ sau petrolieri,  se acordă în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referință care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) și 320 lei/lună (pentru combustibili solizi și/sau petrolieri), după cum urmează:

Plafon de venituri/membru familie (lei)

Procent

În factură

La titular

energie

electrică

(lei/ lună)

gaze

naturale

(lei/ lună)

lemne

(lei/ lună)

<200

100%

500

250

320

200,1 – 320

90%

450

225

288

320,1 – 440

80%

400

200

256

440,1 – 560

70%

350

175

224

560,1 – 680

60%

300

150

192

680,1 – 920

50%

250

125

160

920,1 – 1040

40%

200

100

128

1040,1 – 1160

30%

150

75

96

1160,1 – 1280

20%

100

50

64

1280,1 – 1386

10%

50

25

32

1280,1 – 2053  (în cazul persoanei singure)  

10%

50 

25

32   

Suplimentul pentru energie se acordă lunar tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței, dar și familiilor și persoanelor singure, care nu au stabilit acest drept și ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiei) sau până la 2.053 lei (în cazul persoanei singure).

Suplimentul pentru energie se acordă cumulat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:   

Supliment pentru energie (se acordă pe tot parcursul anului)

Energie electrică

(lei/ lună)

Gaze naturale

(lei/ lună)

Lemne

(lei/ lună)

30

10

20

În factură

Titularului

 

În situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică cuantumul suplimentului va fi 70 lei/ lună.

Acte necesare pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței/ suplimentului pentru consumul de energie, conform Legii 226/2022:

Cerere și declarație pe propria răspundere

Acte de identitate titular și membrii familiei (același domiciliu sau reședință);

Documente de stare civilă (certificat căsătorie, certificat deces, act divorț etc), după caz;

Factură gaze naturale, energie electrică, după caz (pe care să fie înscrise codul abonatului și cod loc consum), factură emisă pe numele titularului cererii;

Acte privind veniturile nete realizate de persoana singură sau membrii familiei, după caz, în luna anterioară depunerii cererii -adeverință venit, cupon pensie cupon de pensie LUNA AUGUST 2024 (pentru orice tip de pensie), cupon șomaj, indemnizație handicap, hotărâri judecătorești pentru plata pensiei de întreținere, inclusiv documente privind câștiguri din jocuri de noroc, etc;

Adeverință de venit eliberată de Administrația financiară pentru persoanele care realizează venituri din activități independente, din cedarea folosinței bunurilor, din investiți etc;

În situaţia persoanelor singure/familiilor care declară că nu realizează niciunul din veniturile enumerate în cerere, acestea vor prezenta Declarație Notarială cu menţionarea luării la cunoştinţă că declararea necorespunzătoare adevărului se pedepseşte conform legii penale;

În situația familiilor în care soțul /soția este plecat la muncă în străinătate și nu poate prezenta contractual de muncă, se va prezenta Declarație Notarială cu venitul net realizat de acesta în străinătate, cu menţionarea luării la cunoştinţă că declararea necorespunzătoare adevărului se pedepseşte conform legii penale;

Acte privind regimul juridic al locuinţei – actul de proprietate/ contractul de închiriere/comodat sau alte documente oficiale care atestă un drept de folosință asupra locuinței;

Talon autoturism;

Document cu numărul de CONT BANCAR pentru încălzirea cu LEMNE.

Important!

Se vor prelua doar dosarele complete!

Titularii ajutoarelor de încălzire/ suplimentul pentru energie au obligația de comunica orice modificare intervenită față de situația existentă la depunere cererii (venituri , număr de persoane, domiciliu) în termen de 5 zile de la data modificării.

Declararea unui număr mai mare de membri în familie sau a unor venituri mai mici decât cele reale, în scopul vădit de a obține foloase materiale necuvenite, constituie infracțiune de fals, uz de fals sau înșelăciune, după caz și se pedepsește potrivit Codului Penal.

Neîndeplinirea obligației titularului de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, constituie contravenție și se sancționează cu amenda.

Atenție!

Cererea, documentele doveditoare (acte de identitate, act de proprietate imobil), facturile de utilități (gaz, energie electrică) trebuie să figureze pe aceiași adresă!

LISTA BUNURILOR CE CONDUC LA EXCLUDEREA ACORDĂRII VENITULUI MINIM DE INCLUZIUNE ȘI A AJUTORULUI PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI/ SUPLIMENTULUI DE ENERGIE

Bunuri imobile
1 Clădiri, alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, precum şi terenuri situate în intravilan cu suprafaţa de peste 1.200 mp în zona urbană şi 2.500 mp în zona rurală, în afara terenurilor de împrejmuire a locuinţei şi a curţii aferente.
 
Bunuri imobile
1 Mai mult de un vehicul cu o vechime mai mare de 10 ani, cu drept de circulaţie pe drumurile publice
2 Autovehicul cu drept de circulaţie pe drumurile publice cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor utilizate şi/sau adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilităţi
3  Şalupe, bărci cu motor, iahturi sau alte tipuri de ambarcaţiuni, cu excepţia celor necesare pentru transport în cazul persoanelor care locuiesc în aria Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ NOTĂ: În situaţia în care unul sau mai multe bunuri aflate în proprietatea persoanei singure/familiei beneficiare de venit minim de incluziune este dat în închiriere/arendă/concesiune, acest bun va fi luat în calcul pentru persoana/familia care îl are în închiriere/arendă/concesiune, iar pentru proprietarul de drept se va lua în calcul valoarea obţinută în urma cedării dreptului de folosinţă a bunului. Persoana sau familia care deţine pe lângă locuinţa de domiciliu o cotă-parte dintr-o altă clădire/spaţiu locativ/imobil poate beneficia de venit minim de incluziune indiferent de mărimea cotei, dacă prin această posesiune nu poate valorifica bunul respectiv.
Aflate în stare de funcționare
Depozite bancare
1 Cel puţin unul dintre membrii familiei deţine, în calitate de titular, unul sau mai multe conturi/depozite bancare, a căror sumă totală este mai mare de 3 ori faţă de valoarea câştigului salarial mediu brut prevăzut de Legea asigurărilor sociale de stat.
NOTĂ: Deținerea unuia dintre bunurile menționate conduce la excluderea acordării venitului minim de incluziune și a ajutorului pentru încălzirea locuinței.