Cerere prin care se solicită angajarea în calitate de asistent personal;
Act adițional privind realizarea planului de recuperare a persoanei cu dizabilități
Act de identitate și de stare civilă ale solicitantului;
Act de studiu al solicitantului;
Cazier judiciar al solicitantului;
Adeverință medicală eliberată de medicul de familie;
Dosar medical;
Acordul DGASPC, exprimat în scris, referitor la opțiunea persoanei cu dizabilități/reprezentantul legal (original);
Acordul persoanei cu handicap sau, după caz, al reprezentantului legal al acesteia ori al familiei, exprimat în scris, pentru angajare;
Act de identitate al persoanei cu handicap grav (CI, Certificat de naștere);
Certificat de încadrare în grad de handicap grav;
Programul individual de reabilitare și integrare socială sau după planul de recuperare a adultului/copilului cu dizabilități încadrat în gradul de handicap grav;
Decizie și cupon de pensie, după caz;
Document prin care se face dovada reprezentării legale a persoanei cu dizabilități, după caz;
Carnetul de muncă pentru cei aflați în activitate până la data de 01.01.2011;
Adeverința care atestă vechimea în muncă a asistentului personal /documente care pot atesta vechimea dobândită în muncă în străinătate;
Extras de cont bancar pe numele solicitantului;
Extras de cont bancar persoană cu dizabilități;