Activități Școala de vară ”Curcubeul prieteniei”

De ce o expoziție de artă fotografică, dansuri tradiționale și o paradă a modei din materiale reciclabile? De ce toate acestea? Pentru că ne pasă și de viitorul copiilor din comunitatea marginalizată a Sebeșului, pentru că prețuim oamenii din comunitatea noastră, iar astăzi, unul dintre invitații noștri care i-a văzut la început de iulie, a mărturisit cu încântare că vede o schimbare pozitivă în atitudinea copiilor după această perioadă în care noi am petrecut timp de calitate împreună, învățând prin joacă o mulțime de lucruri. Da, timp de o lună și jumătate am avut ocazia să aducem, considerăm noi, o contribuție semnificativă în viața copiilor din comunitatea noastră marginalizată în cadrul Școlii de vară, „Curcubeul prieteniei”. Am ales să ne implicăm pentru că ne pasă și de viitorul copiilor care nu au oportunitățile altor copii, iar accesul la educație chiar dacă este egal pentru toți, nu este privit și simțit la fel din motive cunoscute de toți dintre noi. Pe toată perioada școlii de vară copiii au învățat cât de important este să lucreze în echipă și să fie disciplinați, au învățat despre importanța colectării selective a deșeurilor, s-au jucat cu cifrele și literele, dar și cu culorile, au aflat câteva reguli de prim ajutor în colaborare cu Crucea Roșie filiala Alba, dar și cât de important este să mâncăm sănătos, au identificat emoțiile care fac parte din noi zi de zi, au dansat și cântat, au mers în vizită la Casa Memorială „Lucian Blaga” din Lancrăm și au inspirat magia locului, au mers la Biblioteca Municipiului Sebeș, la Centrul de Comunicații și Tehnologia Informației, au mers și în drumeție în pădurea Petreștiului și Râpa Roșie dar și la Sibiu, au lăsat amintiri colorate bunicilor de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Sebeș, iar participanții noștri mai mari, au învățat câteva din secretele pozelor frumoase și cu mânuțe dibace au confecționat articole vestimentare din materiale care se pot recicla. Astăzi, în cadrul evenimentelor dedicate sărbătorii orașului nostru, „Armonii în Sebeș”, am sărbătorit la Școala de vară cu mândrie rezultatul muncii noastre. Am avut o expoziție de artă fotografică, cu fotografii realizate de copii în cadrul instruirii fotografice, dar și fotografii de la activitățile desfășurate, copiii au pășit cu încredere și mândrie pe podiumul modei materialelor reciclabile, fiecare prezentându-și costumul în versuri meșteșugite, au dansat pe muzică tradițională și au recitat o poezie în limba rromani, dar au primit și diplome de participare și recunoaștere (voluntarii) din partea primarului Municipiului Sebeș, Dorin Nistor.